M-am “lovit” zilele trecute de un gând pe care l-am mai întâlnit în desele “plimbări” pe care le fac prin mintea mea cu o ocazie sau alta. Trebuie să precizez că nu sunt extraordinar de credincios, am un anumit respect pentru Dumnezeu pe care sper că îl împărtăşeşte faţă de mine. În rest mai cer anumite lucruri în situaţii de mare restrişte promiţând să “mă fac om” . De multe ori primesc ce îmi doresc şi uit să mă ţin de partea mea de înţelegere (ipocritul din mine). Pentru asta sper că ,dacă există, să fie un Dumnezeu iertător (deşi nu ştiu ce părere au semenii din Sodoma şi Gomora) 
.
Revenind la subiect discutăm cu doi cunoscuţi despre asemănările dintre religia musulmană şi cea creştină, având ca argumente principale monoteismul, existenţa unui singur mare prooroc, noţiunea de paradis , etc. Acum pentru cei care vor sări şi vor spune “cum poţi să ne compari cu sălbaticii aia ? ” amintesc că discutam pe noţiuni GENERALE şi nu interpretările şi variaţiile lor într-o credinţa sau alta. Gândul pe care mintea mea a îndrăznit în schimb să îl debiteze este dacă există sau nu Dumnezeu, sau mai mult decât atât, este credinţa, sub orice formă ne-ar fi ea prezentată, o formă de control a maselor ?
Acum luându-mi orice precauţie şi făcându-mi cruce de trei ori (pentru că sunt un mare laş şi pentru că trebuie să ies bine din situaţia asta orice ar fi ) ,voi răspunde întrebării şi voi spune că da, credinţa în ceva dincolo de capacitatea noastră de înţelegere, un ceva care stă şi “veghează”, “judecă” sau ce vreţi voi, este, după profanul de mine, o formă foarte la îndemână de manipulare şi control al maselor.
Să explic şi de ce. Omul este un animal. O brută. Un am acţionând în afara îngrădirilor impuse de o societate revine la natura sa primordială şi cade pradă instinctelor primare la fel de uşor cum un porc domesticit ajunge din urmă mistreţul din natură în momentul în care scăpa din gospodărie.(nu e cea mai fericită comparaţie)
Omul a căutat tot timpul explicaţii pentru ceea ce nu înţelegea şi de multe ori le-a găsit în supranatural. Asta ţine de intelect. Omul la începutul religiilor era prost. Nu mă înţelegeţi greşit,prost după standardele noastre. În viziunea mea, existenţa în acea perioadă a unor oameni cu intelectul mediu de astăzi nu ar mai fi condus la naşterea religiilor pentru că oamenii ar fi fost mult mai conştienţi de mediul în care trăiesc şi nu orice creangă ce cădea în flăcări dintr-un copac lovit de fulger ar fi fost un semn al divinităţii.
Revenind , în orice cultură existentă, credinţa a avut rol de manipulare şi control. Poate nu de la începutul începuturilor, ci din momentul în care câţiva (mai puţini,mai dezgheţaţi) şi-au dat seamă ca îi pot controla pe ceilalţi (mai mulţi,mai puţin dezgheţaţi ) – dau aici ca exemplu egiptenii ce au “hamalit” pentru “gloria eternă” a faraonilor. De atunci a început marele joc al religiei. Grecii şi romanii au fost cei care au introdus în mod generalizat noţiunea de “frică de Dumnezeu” ,mai bine spus de zei. Dacă nu făceai x păţeai y şi tot felul de situaţii în care trebuia să te încadrezi în dogmă urmărind această linie. A urmat creştinismul. Daaaa, creştinismul. Religie plină de paradoxuri la tot pasul. Trebuie să crezi,să fii bun, să nu păcătuieşti.În schimb, cel puţin pentru catolici,îţi puteai cumpără indulgenţe,folosindu-te de aşa zisul ochi al dracului.Exact,banul. Mergând mai departe, “să nu ucizi !”, o ştiţi,aţi auzit-o,e porunca a şasea. Nu e bine să faci asta, dar cruciadele exact pe asta au fost purtate. Pe scurt , papa spunea ceva de genul : “duceţi-vă fii mei,eliberaţi Ierusalimul veţi fi izbăviţi, a omorâ un musulman nu e păcat,bla bla bla,e o datorie sfântă”. Cu alte cuvinte, “lichidaţi-i că nu se pune” . Şi masele asta au şi făcut,fără nici o remuşcare,masacru după masacru. În schimb nu se spune de interesele economice şi dorinţă de îmbogăţire ce erau cu adevărat scopurile întreprinderii unor asemenea acţiuni. Pe de altă parte, Coranul cartea sfântă a musulmanilor,lasă mare loc de interpretare, fiind scrisă “mai cu cap” (în anumite privinţe decât Biblia). Religia musulmană poate fi “bună” sau “rea” depinde de interpretare. A doua opţiune se serveşte des cu o porţie de “djihad” ,făcând Coranul să se asemene cu o lege scrisă pentru anumite interese. Ştiţi voi,facem legea pentru ca numai firma lui tăticu să se încadreze la criterii,genul ăla de lege. Şi avem exemple de astfel de “interese” la tot pasul în această lume în care “războiul împotriva terorii” e la modă.
Pentru a mă apropia de încheiere trebuie să spun că Biserică are nevoie de om în aceeaşi masură în care omul are nevoie de Biserică. Aceste două elemente se întrepătrund,coabitează tocmai din necesitatea existenţei unui echilibru. Biserica pentru că fără mase şi credinţa lor în ceva suprem nu ar rezista ca şi instituţie, omul pentru că încă nu e pregătit să trăiască fără “frică de Dumnezeu” deoarece ar cădea pradă felului sau actual de a fi. Mai avem multe de învăţat,asta e singurul lucru sigur.Asta în cazul în care am învăţat cu adevărat ceva şi până acum,pentru că se pare că facem aceleaşi greşeli în mod ciclic (dar asta e o altă poveste).
Dacă v-am convins sau nu ,nu mă interesează în mod deosebit, dar dacă nu mă credeţi, luaţi aminte când cade lumina într-o seară de vară pe la zece când toată lumea e afară în cartier. Mult zgomot nu-i aşa? Pentru că la întuneric nu mai avem nevoie să purtăm măşti. Pe întuneric nu sunt reguli, nu mai e nimic, eşti înapoi în junglă şi omul nu face efortul să ascundă asta.
Postat in Despre Dumnezeu
